28 ianuarie 2012

Cea mai buna masina second hand la 3.500 de euro

Cea mai bună variantă la 3.500 de euro

Atunci când cumperi un vehicul la mâna a doua, trebuie să fii atent la costurile consumabilelor.
Cele mai bune pieţe ale maşinilor la mâna a doua rămân cele din ţările dezvoltate ale Uniunii Eurpene. Motivul principal îl reprezintă faptul că, acolo, automobilele au fost rulate pe autostrăzi şi drumuri fără carii în asfalt.

Cu un buget de criză, nu mai mult de 3.500 de euro, am căutat mai multe modele de automobile pe pieţele din Germania, Franţa şi Italia.

Pentru drumul spre serviciu, cumpărături şi concediu

Astfel, am stabilit câteva criterii clare pe care să le respectăm. În primul rând, maşina să nu fie mai veche de 8 ani şi să nu aibă mai mult de 125.000 de kilomteri rulaţi.

Totodată, să fie folosită pe drumul până la serviciu şi înapoi, la nevoie prin oraş şi cam de două ori la drumuri lungi, în concediu.

În aceste condiţii, trebuie să ne folosim de ea în jur de 3 - 4 ani. Dacă va intra în vigoare noul proiect de lege prin care ar urma să plătim în loc de taxa de primă înmatriculare, un impozit anual în funcţie de cât poluează maşina, o rablă ne-ar putea usca buzunarele. De aceea, maşina noastră trebuie să fie încadrată la norma de poluare EURO 4.

Îndrumar pentru un automobil "fresh"


Motorizarea nu a fost inclusă în criteriu de selecţie, ideea e să comparăm mai multe modele accesibile din clasa mică, cu un consum redus, dintre care să-şi poată alege o variantă chiar şi o familie cu un copil.

În plus, cu cât motorul e mai mic şi consumul e mai redus, un lucru important dacă vă gândiţi să vă recuperaţi cât de cât investiţia, iar combustibilul să nu fie o corvoadă.

În comparaţia noastră n-am ţinut cont doar de preţul de achiziţie. Foarte importante sunt şi investiţiile ulterioare pe care le faci. Vorbim aici de diverse consumabile care trebuie schimbate periodic. Iar pentru că tot ţi-ai cumpărat-o la mâna a doua, una mai ieftină, parcă nu ai vrea să dai de fiecare dată câte un pumn de bani pe curele de distribuţie, amortizoare sau filtre.

Ca un sfat, ca să nu ai emoţii, iar maşina să iasă "fresh" la şosea, ideal ar fi ca imediat după ce ai cumpărat-o să o duci la un service pentru o revizie tehnică şi să-i schimbi toate piesele uzate.

Diferenţe de preţ


Am căutat cele mai bune preţuri la consumabile şi ofertele cele mai avantajoase ale atelierelor de mecanică auto. Şi am observat că, de fapt, aici se face diferenţa. De exemplu, dacă vrei să-i schimbi plăcuţele de frână unui Ford Focus, piesele te costă 280 de lei, în timp ce pentru un Volkswagen trebuie să plăteşti 230 de lei.

Pe amortizoarele de pe faţă ale unui Citroen C 3 dai 590 de lei, în timp ce pentru un Peugeot 206 - plăteşte cu aproximativ 170 de lei mai puţin.

ACTE, FORMULARE, CHITANŢE

Cât te costă să înmatriculezi maşina pe numele tău


TRADUCEREA ŞI VERIFICAREA ACTELOR. Ai nevoie de cartea de identitate, factura/contract pe numele tău şi certificatul de proprietate al persoanei de la care ai cumpărat maşina. Acestea se traduc şi se legalizează. Cost: 150 lei. OBŢINEREA CĂRŢII DE IDENTITATE ROMÂNEŞTI. Se fac evaluări RAR. Costuri: 400 lei. FIŞA DE ÎNMATRICULARE, ASIGURARE. Se obţine de la un birou pentru acte auto. Cost: 190 lei. ÎNREGISTRARE LA "FINANŢE". Maşina trebuie declarată în maxim 30 de zile de la cumpărare. Ai nevoie de: fişa de înmatriculare, carte de identitate, factură sau contractul de proprietate. Costuri: 0.ÎNMATRICULARE LA POLIŢIE. Acte necesare: 2 chitanţe de la CEC, asigurare, fişa de înmatriculare, certificat de autenticitate, cartea de identitate, plăcuţele cu numerele iniţiale, carte de identitate veche a maşinii. Cost: 70 lei CHELTUIELI TOTALE: 810 LEI

VOLKSWAGEN POLO
\
  • Motorizare 1.2 (benzină)
  • Consum mixt 5,8 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 68
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 80
  • Filtre (aer, combustibil) 32
  • Distribuție și pompă apă 160
  • Amortizoare 205
  • Taxă prima înmatriculare 236
TOTAL COSTURI: 4.281 EURO
CITROEN C3\
  • Motorizare 1.4 (benzină)
  • Consum mixt 6,9 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 67
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 73
  • Filtre (aer, combustibil) 55
  • Distribuție și pompă apă 180
  • Amortizoare 280
  • Taxă prima înmatriculare 419
TOTAL COSTURI: 4.574 EURO
OPEL ASTRA\
  • Motorizare 1.6 (benzină)
  • Consum mixt 7,3 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 67
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 80
  • Filtre (aer, combustibil) 20
  • Distribuție și pompă apă 190
  • Amortizoare 206
  • Taxă prima înmatriculare 628
TOTAL COSTURI: 4.791 EURO
FORD FOCUS\
  • Motorizare 1.6 (benzină)
  • Consum mixt 6,8 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 66
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 93
  • Filtre (aer, combustibil) 30
  • Distribuție și pompă apă 181
  • Amortizoare 286
  • Taxă prima înmatriculare 626
TOTAL COSTURI: 4.782 EURO
SKODA FABIA\
  • Motorizare 1.4 (benzină)
  • Consum mixt 6,5 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 66
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 80
  • Filtre (aer, combustibil) 31
  • Distribuție și pompă apă 202
  • Amortizoare 197
  • Taxă prima înmatriculare 417
TOTAL COSTURI: 4.493 EURO
RENAULT MEGANE
  • \Motorizare 1.6 (benzină)
  • Consum mixt 6,9 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 65
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 83
  • Filtre (aer, combustibil) 52
  • Distribuție și pompă apă 181
  • Amortizoare 267
  • Taxă prima înmatriculare 626
TOTAL COSTURI: 4.774 EURO
PEUGEOT 206
  • Motorizare 1.4 (benzină)\
  • Consum mixt 6,4 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 67
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 83
  • Filtre (aer, combustibil) 50
  • Distribuție și pompă apă 183
  • Amortizoare 216
  • Taxă prima înmatriculare 417
TOTAL COSTURI: 4.516 EURO
FIAT STILO
  • Motorizare 1.6 (benzină)\
  • Consum mixt 7,3 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 67
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 81
  • Filtre (aer, combustibil) 36
  • Distribuție și pompă apă 165
  • Amortizoare 220
  • Taxă prima înmatriculare 628
TOTAL COSTURI: 4.697 EURO
SEAT IBIZA
  • Motorizare 1.2 (benzină)\
  • Consum mixt 5,9 l/100 km
  • Preț de vânzare 3.500
  • Schimb ulei, filtru 68
  • Frâne (plăcuțe, lichid) 81
  • Filtre (aer, combustibil) 33
  • Distribuție și pompă apă 200
  • Amortizoare 220
  • Taxă prima înmatriculare 236
TOTAL COSTURI: 4.338 EURO


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate